Conform paginii oficiale de Facebook a Proiectului CRED https://www.facebook.com/265274661062902/posts/997796907810670/
🗒💡După 3 zile de lucru intens, atât individual cât si pe grupe, o parte din echipa #TeamRED din proiectul CRED este pregătită să împărtășească din experiența de creator de RED, profesorilor interesați să devină, la rândul lor, creatori de resurse educaționale deschise.Ne-am bucurat să constatăm că energia resimțită în ultimele luni, prin colaborarea online a experților din cadrul proiectului, s-a multiplicat în aceste zile în care am avut șansa să ne cunoaștem și offline, într-o atmosferă ce ne-a inspirat 💯 să inspirăm mai departe. #GoTeam
Povestea mea ca Expert RED începea acum un an când am fost acceptat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, să fac parte din echipa #TeamRed România, condusă cu multă însuflețire de domnul Liviu Constandache, alcătuită din peste 80 de profesori de pe tot cuprinsul țării. Trebuie să precizez că am așteptat un an și jumătate să îmi găsesc și eu un loc în echipa #CredînEducație și l-am găsit pe cel mai potrivit, respectiv Expert Resurse Educaționale Deschise. Trebuie să spun că, la nivel mondial, până în acest moment nu este o definiție oficială a RED.
Cu toate acestea conform GoOpen ,,Resursele educaționale deschise ( RED sau OER) sunt resurse de predare, învățare și cercetare care se găsesc în domeniul public sau au fost elaborate sub o proprietate intelectuală sub forma unei licențe CC care permite utilizarea gratuită și reutilizarea acestora de către alții. RED include cursuri complete, materiale de curs, module, manuale, videoclipuri, teste, software, documnente și orice alte instrumente, materiale sau tehnici utilizate pentru a sprijini accesul la cunoaștere. "
UNESCO ne spune că: ,,Resursele educaționale deschise (RED) se referă la orice materiale de învățare, predare și cercetare, care sunt disponibile în orice format și suport, din domeniul public sau aflate sub licențe deschise și care permit accesul gratuit, reutilizarea, adaptarea și redistribuirea (Stracke și colab., 2019; UNESCO, 2019).Conform Documentului "Repere pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național" elaborat în Proiectul CRED :
"În contextul sistemului educațional românesc, sintagma resurse educaționale descrie orice material sau echipament utilizat de personalul didactic pentru dezvoltarea unor strategii de predare-învățare-evaluare care să conducă la formarea competențelor menționate în programele școlare și la maximizarea succesului școlar. În această perspectivă, resursele educaționale reprezintă o condiție importantă pentru implementarea curriculumului, cu potențial de influențare a calității și eficacității activității didactice, rolul lor fiind reevaluat odată cu fiecare schimbare curriculară. Într-un sistem educațional care își propune formarea și dezvoltarea de competențe, promovarea învățării centrate pe elev, dezvoltarea abilităților de gândire și rezolvarea de probleme, una dintre principalele caracteristici ale resurselor educaționale de calitate este diversitatea. Dezvoltarea competențelor elevilor presupune, în egală măsură, utilizarea resurselor tradiționale (manualele școlare, ghiduri pentru elevi și profesori, colecții de documente, variate tipuri de texte, fotografii, caricaturi, hărți, cărți, echipamente și laboratoare, kituri experimentale etc.) și a resurselor ce poartă amprenta noilor tehnologii (resurse virtuale/online, materiale digitale, platforme online, software educațional, resurse multimedia, computere, tablete, table interactive, jocuri și emisiuni TV etc.)."
Vă mărturisesc că primul material postat ca RED a fost propus în anul 2007 în concursul Digitaliada organizat de Orange în parteneriat cu Ministerul Educației. https://www.digitaliada.ro/33-MANASTIRI-ROMANIA-locuri-binecuvantate-de-pelerinaj-a1564998870694309, iar acest RED alături de alte informații utile l-am publicat în Repere Metodologice pentru Religie.
Experții RED am realizat până în acest moment peste 2500 de materiale, iar până la final vom realiza peste 5000, iar toate vor fi încărcate aici https://red.educred.ro/ .
Un lucru demn de menționat este că toate aceste Resurse Educaționale Deschise realizate în Proiectul CRED, sunt accesibile gratuit online, dar pot fi și descărcate ca videoclipuri sau arhivă pentru a putea fi reeditate și în acest fel materiale educaționale de foarte bună calitate ajung și la elevii din mediile defavorizate.
Vă rog să adăugați mai jos un comentariu cu feed-backul referitor la utilitatea și importanța RED-urilor.
Dumneavoastră ce părere aveți, considerați utilă integrarea Resurselor Educaționale Deschise în Educația secolului XXI din România?